Cred ca ar fi cazul sa se inventeze o noua forma de mormint care sa aiba un spatiu special amenajat pe care sa scrie “loc de dansat!”. Bag de seama ca sint unii care abia asteapta sa dea unu’ sau altu’ ortu’ popii. Ca sa nu ramina oamenii cu frustrari ulterioare cred ca s-ar bucura sa aiba spatii special amenajate pentru a-si manifesta bucuria. Fiecare dintre noi are dusmani care spun “Da-l dracu’ ca era un egoist, mizerabil, cacanar samd” sau prieteni ca mr. Boc care ar treebui sa fie fericit cu fiecare inmormintare ca a mai scapat de-o pensie. E? Ce ziceti?

A murit matusa mea…, mama Oanei…  pentru cei care ma cunosc. O priveam in sicriu si … Cind moare, omu-i nimic! Eu cred ca am un hau imens in loc de suflet. O priveam si parca ma vedeam pe mine in locul ei si ma intrebam doar daca si-a gasit linistea. Cine stie…

Cit despre cei care au ramas in urma, pierderea-i imensa. Cred ca nu am cuvinte pentru a descrie disperarea, neputinta…

“Montez containere pentru gunoi. Prima data cind l-am vazut pe patron am crezut ca-i boschetar. Mic, slab, imbracat cu un halat imbibat de vaselina. Acu’ ne-a trimis acasa ca a avut un control si s-a lasat cu o amenda mare. Tot concurenta… A trecut deja o luna si astept sa ma cheme inapoi. Ma platea bine. Daca nu, trebuie sa ma duc sa-mi fac lichidarea. As prefera totusi sa-mi dea locul de munca inapoi!”

Tipul care imi povestea asta a absolvit anu’ trecut facultatea de stiinte economice. O vreme a asteptat sa se angajeze la finante. Cum si-a dat seama ca n-are nici o sansa, a inceput sa lucreze in constructii pentru ca in toamna sa ia drumul Italiei. Aici deja nu mai gasea de munca. Imi povestea de controlul italianului cu o urma de bucurie sadica si mi-am zis inca odata ca nu inteleg mentalitatea asta de a te bucura de raul altuia. L-am pus sa faca niste calcule ca sa realizeze cam citi bani cheltuia “boschetaru’ ” ca sa-i dea lui de munca si sa-i plateasca darile ca sa aiba el de unde sa ia somaj. “Da-l dracu’ ca are de unde!” Pai si atunci nu i-a facut bine ca l-a trimis acasa? Cine stie cite nopti nedormite are omu’ ala cautind solutii ca sa-si pastreze afacerea si salariatii?

A venit acu’ o saptamina acasa din Italia si crede ca daca are masina si ceva bani la tescherea or sa-i cada toate gagicile la picioare. “Vrei sa fi amanta mea?”, a fost intrebarea care mi-a venit ca o maciuca in moalele capului. Am pornit intr-un ris isteric. Nici n-am stiut ca exista o formulare standard pentru asta si ca e asa de fireasca intrebarea. Abia si-a adus nevasta si copii din Italia  in vacanta pentru doua saptamini. Oare stie femeia aia cu ce podoaba e maritata? “Nevasta-mea pleaca inapoi saptamina viitoare si ramin singur. Trebuie sa fim destepti, doar atit. Eu ceva bani am…” Bagasem de seama ca omu-si facuse tot planu’. Si pentru ca nu puteam scapa de ridicolul situatiei, am raspuns doar ce mi-a trecut prin minte. Recunosc, total neinspirat, si fara pic de haz. “Am deja un sot, un amant si bani. Tu nu mai ai ce sa-mi oferi si nu cred ca m-as descurca cu atitia!”

Fireste, am mintit, da’ doar la starea asta de normalitate cu amantu’, ca nu era sa ma fac de ris…

Mi-as fi dorit sa am o replica buna dar nci acu’ nu-mi vine in minte niciuna. Sper doar ca baietasu’ sa fi priceput ideea. Nu-mi plac deloc fazele astea de cacat.

Se cheama asa pentru ca odinioara exista un spirt (alcool sanitar) pe care producatorii l-au botezat Mona. Acum e numele unei bauturi pe care alcoolicii o prepara acasa pentru ca orice varianta e buna pentru a nu intra in sevraj. Strecoara spirtul prin paine ca sa-i dispara culoarea albastra, il dilueaza cu apa si-i pun niste plicuri cu suc ca sa-i de aroma. Cu ani in urma incerca sa ma convinga cineva ca asta e un fel de terapie demna de urmat pentru dezintoxicare si deparazitare. Greu de crezut si cu toate astea consumul de spirt a crescut. Sint oameni care doar asta beau pentru ca nu-si permit o bautura, cit de puturoasa, dar facuta in fabrica. Se anunta cresterea accizelor la bautura si tigari de la 1 iulie. “Ce bine ca nu se accizeaza spirtul!” Da-i trist! Nu-i si asta o forma de suicid? “Ce-ti pasa?”

Ploua! Cu galeata chiar … si a inceput sa ma deprime vremea asta de toamna tirzie. Imi aminteste de o poveste trista de iubire cu Lorelei, de nefericirea mascata a Luisei care la 13 ani si-a pierdut mama, de Angela care si-a inmormintat copilul pentru ca medicii au pus-o sa nasca natural si copilul s-a sugrumat cu propiul cordon ombilical, de Paul care la doar 5 ani a ajuns sa cerseasca o paine ca sa aiba ce minca pentru ca mama-sa nu are nici o sursa de venit si de Raul, fiul prietenei mele Camelia, care vrea s-o trimita pe maica-sa la “frumusete pe muchie de cutit” ca sa-i stearga de pe fata ridurile si tristetea. Raul are aproape 8 ani. Nu si-a cunoscut niciodata tatal care nici nu exista pentru el si nici nu are vreun interes. Oricum nu l-ar ajuta. Omul are alta familie, alti copii, o alta viata. Dar Raul reprezinta intreg universul mamei lui care se da peste cap ca sa nu-i lipseasca nimic baiatului. Iar ridurile alea au povestea lor. Acum o macina doar ingrijorarea pentru siguranta baiatului si grija zilei de maine. E foarte trista si s-a inconjurat, din pacate, de o gramada de oameni superficiali.

Ploua cu galeata si cu tristete in sufletul meu.

PS. Deunazi a fost ingropata o fata care, la 14 ani, s-a aruncat in fata trenului pentru ca n-a mai putut suporta singuratatea. O parasise iubitul iar ai ei sint plecati in Italia de cind era mica. Era ca si cind nu avea parinti!?

Acu’ doua zile s-a propagat vestea ca o delegatie formata din 80 de persoane de la Garda Financiara Bucuresti a descins la Roman cu scopul unic de a lua la puricat fiecare agent economic. Ideea e de adunare a banilor la buget iar evaziunea incepe cu ala de vinde ridichi la piata sau cu buticarul din coltul strazii care nu-si doreste decit sa aiba ce sa puna copiilor pe masa.

Zvonul s-a propagat cu o viteza uimitoare. Romanul si comunele limitrofe mai aveau putin si intrau in colaps. Nu mai misca nimeni nimic. Toti acesti ciurucari, categorie in care ma incadrez si eu ca sa nu zica cineva ca folosesc expresii denigratoare la adresa altora, traiesc permanent cu spaima fiorului rece care le trece pe sira spinarii numai la auzul cuvintului “garda”.

De data asta zvonul a fost fals. Nu a venit nici o comisie de la nici un Bucuresti, in schimb s-a purces de vreo citeva saptamini la metoda schimbului de cadre. Controalele nu se mai fac de catre inspectorii din teritoriu ci de cei din judetele invecinate care intradevar fac descinderi in forta, in fiecare localitate intrind concomitent cite 8 – 10 masini cu tinte fixe. Iarasi adevarat este ca se verifica toate actele si se purcede la inventarierea prin sondaj a produselor. Adica oamenii isi fac treaba iar amenzile sint pe masura.

Isteria provocata e rezultatul faptului ca nu a existat control care sa nu se lase cu amenzi. Nimeni niciodata nu a fost considerat perfect iar oamenii au sarcini clare la capitolul incasari.

Ce te faci cind iti vin cite zece controale pe an de la diverse institutii si fiecare vrea sa plece cu buzunarul doldora? De ce nu si-a pus nimeni problema infiintarii de departamente care sa faca consiliere? Corect ar fi ca oamenii de la Grada, Sanepid, OPC, Vama, Politie economica, DSV, fisc, samd sa faca mai intai activitate de consiliere. Nu m-a intrebat nimeni niciodata cum ma descurc si daca reusesc sa ma descurc. Fiecare a venit in control si de mai multe ori pe an daca s-a putut si atit au cautat pina au gasit motivul pentru care sa spuna victoriosi “Uite, pentru asta amenda e de…”

La inceputuri ziceam ca ma dau peste cap si ies si din asta. Acum ma gindesc fie sa deschid o linie de credit la banca pentru amenzi, fie sa inchid ca nu cred ca mai fac fata. Deja o parte din cei care au avut curajul sa-si ia soarta in propriile maini regreta si isi inchid afacerile. Numai cine nu vrea nu vede saracia. E perioada in care omul isi pune problema traiului de pe azi pe maine. De unde bani de amenzi? 5.000 de lei? Pai ce-s Mafalda aia din standuri ca sa aiba sa le dea atatia bani? Abia isi taraie obelele. Sint zile in care fac vinzare de 30 de lei si poate nici atit. Si din aia 30 de lei cit reprezinta profit? Majoritatea dintre ei sint fosti angajati pe la Petrotub care au trebuit sa gaseasca o alternativa la supravietuire. Ce ar cistiga statul daca ei si-ar inchide afacerile si ar intra in somaj? … doar niste cifre mai mari la buget. Si atit!

Nu pling nimanui de mila in mod neaparat dar cred ca in ritmul asta dam inapoi cu 100 de ani. Nu mai sfatui pe nimeni sa-si deschida vreo afacere in Romania daca nu are spate. Aici cum ridici putin capul, cum primesti un bobirnac “treci inapoi! Nu stii unde ti-e locul?”.

As spune ca e chiar ciudat cum de fiecare data cind luam decizii radicale de viata (profesionale sau de suflet) sintem “la  fundul sacului”. Cel putin asta mi s-a intimplat mie. Nu spun ca luam decizii bune sau rele. Sint doar decizii pe care ni le asumam si pe care le urmam o perioada de timp. E momentul in care iti alungi fricile interioare, sau te impaci cu ele, si mergi mai departe. Alegi un drum pentru ca nu ai incotro sau crezi ca acea cale e cea mai buna. Uneori ne amagim pacalindu-ne ca facem doar concesii temporare cu care ajungem cel mai des sa traim intreaga viata.

Citeodata avem nevoie de momente de astea doar ca sa fim in stare sa schimbam ceva in vietile noastre. Sa fim in stare sa luam decizia de a face altceva sau de a fi altfel. Daca nu, inseamna doar ca ne place sa stam cu mina intinsa la mina sortii si sa ne lamentam cu si in mediocritatea vietii noastre.

Chiar si cu o astfel de filosofie de viata la momentul asta regret cel mai mult doar lucrurile pe care nu le-am facut.

Cred ca e trist ca din sumedenia de variante pe care ni le ofera viata sa alegem spre exemplu o singura meserie. Recunosc. Ii invidiez pe cei care sint multumiti cu o viata plata. Pe mine m-ar deprima sa stiu ca sint vinzator sau lacatus mecanic sau maturator sau orice altceva o viata intreaga. Nu sint genul. Experimentez. Fiecare meserie are partile ei bune. Personal am un respect deosebit pentru munca dar mai ales pentru excelenta in meserie. Ma oftic cind vad fata impuscata a omului care e deprimat ca tre’ sa mearga la servici. Daca nu-i place n-are decit sa se lase si sa faca altceva. Sau nu. Pina una-alta fiecare are dreptul sa-si croiasca viata asa cum vrea si cel mai tare ma innebunesc oamenii care nu sint in stare sa ia decizii si sa-si asume responsabilitatea lor. Instinctiv renunt la ei. Ii tolerez in incertitudinile lor o perioada si pe urma imi asum riscul, infrunt frica si … renunt. Este insa mai greu sa traim cu toate consecintele faptelor noastre decit cu efectul deciziilor celorlalti.

Exercitiu de imaginatie: ce ati face daca ati ramine azi fara serviciu, fara nici o sansa de angajare in domeniul vostru de activitate, fara bani in buzunare, fara casa, la mila rudelor (deci si fara prea multa demnitate)?

Nu se accepta variantele suicidale.

Am prins dimineata vreo doua minute din emisiunea Claudiei de la Rom TV. Am cascat urechile cit cepele si m-am pus pe ris. Vorbea despre proiectul de un milion de euro al starostelui nostru purtator de griji – primarele, care vrea sa construiasca doua pasarele peste piata din Roman. O cupola as zice eu care ar trebui sa cuprinda piata si hala. Daca ar pune geamuri ar iesi ca mingea aia din favorit care a ramas tot ne…terminata.

Stolul fratilor, stolul… a ajuns si pe la primaria Roman. A decolat din capitala si a aterizat direct in capu’ primarelui. Oare o mai fi ramas vreo vraghie si pentru Piatra?

Azi am vrut sa duc gluma mai departe da’ n-am avut noroc. Am o amica, fost lider de sindicat la o fabrica de papuci din Timisoara, care dupa ce-a dat fabrica chix s-a intors acasa si  si-a deschis acu vreo citiva ani un magazin cu articole funerare. Prima data mi s-a parut cam sinistra treaba, prea bacoviana si pentru mine. Intre timp m-am obisnuit si din cind in cind ma prinde la cotitura si o mai ajut sa imbrace sicriele. Asa se face ca imi schimb comanda la sicriu in fiecare an, ca sa fiu in trend. Azi am vrut sa-mi faca o poza in sicriu, ca sa vad cum arat cind oi muri, da’ a picat prost momentu’! Era pe fuga ca trebuiau sa puna aia mortu’ si n-aveau in ce, asa ca n-a avut timp.

Mi-am amintit de istoria de acum citiva ani cind tot o nebuna ca mine si-a organizat o inmormintare ca sa vada cine-o plinge mai tare. Buna faza!

PS. Fix cind o ajutam pe amica mea sa pregateasca sicriul un colaborator de-al meu care stie sa ma gaseasca si-n gaura de sarpe s-a nimerit pe acolo. Era sa faca stop cardiac. S-a facut alb ca varu’. Nu-i mai ajungeau mainile ca sa-si faca cruce. Si totusi, de le-o fi frica tuturor de moarte? Pina la urma face parte din circuitul vietii. Stiu o gramada de persoane care nu pot sa vada morti. Eram si eu printre ei da’ acu’ mi-a trecut.

Merci Karla. Cata… ne vedem!