Pina una-alta tziganco spatele meu cam asa a aratat. Solutie de compromis cu ustensile din dotarea proprie. Cred ca cu cit inaintam in virsta avem o problema cu spatele. Tinem mortis ca decolteul sa fie cit mai adinc. E o chestie cu semnificatii subliminale.

Despre culoare pot sa spun doar atit: o buna bucata de timp am fost visina-putreda, da’ de vreun an totul e kaki sau verde olive cu brun. Greu de identificat culorile astea la articole vestimentare in general.

Karla, iti dai seama ce furori ai face daca ai merge la o nunta in Franta imbracata in costum popular traditional?… fie ea si la romani! Ori zic aia ca a innebunit lupu’, ori iti faci si tu vreo afacere de asta pe acolo!

Am fost acu’ ceva vreme la o nunta. Recunosc, am ramas impresionata. Porumbei, cai albi la trasura, restaurant rustic, un dans al miresei prelucrat (chiar daca au fost si vreo doua rateuri), formatie artistica, o cintareata de muzica populara de vreo 12 ani buna-buna, fintini cu ciocolata,etc… Totul gindit ca la carte special ca sa ramina lumea “ca la urs”.
In fapt cel mai mult am apreciat surpriza mirelui in alegerea plimbarii cu caleasca.
Simbata trebuie sa mai particip la o nunta. Cel mai greu moment pentru mine e alegerea rochiei de seara si pentru ca nu gasesc una clasica care sa-mi placa, am ales sa-i las pe toti cu gura cascata si sa merg in costum popular, cu opinci.

Chiar sint curioasa sa le vad reactia. Acu’ doua saptamini eram timorata de faptul ca mi s-a cerut sa fiu de 200 de puncte dar reactia prietenei mele m-a relaxat. “De cind ne pasa noua ce cred altii? Eu te-as lua si-n pijama!” Am ris cu pofta! E supertipa!

Vad in fiecare zi in ziare o gramada de anunturi cu bunuri scoase la licitatie ale firmelor intrate in procedura de faliment. E dezarmant. E vorba de firme care au fost infiintate imediat dupa Revolutie, cu experienta, dar care din pacate au intrat in colaps financiar. Sint multe. E revoltator ca nu se gaseste o solutie. Nici nu se cauta una. Aici e problema.

Tot mai multi romani iau calea strainatatii fara vreo intentie sa revina. Romania va ramine curind o tara fara contribuabili. Vinovati sint guvernantii care stau cu biciul cei citiva romani cu initiativa care au mai ramas in timp ce firmelor straine li se promit facilitati fiscale cu nemiluita ca sa investeasca la noi.

Intre timp, apropo de ziua de 23 august, tot mai multi afirma ca regreta perioada comunista. “Era mult mai bine atunci!”

Citesc de-o vreme editorialele lui Gabi Volcinschi. Punctuale, pertinente si cu un scop bine definit dar care, din pacate , sint doar citite si atit. S-a gasit un singur rautacios din cele citeva mii de persoane care au citit materialul care sa posteze un comentariu mizer. Provocarea ar fi fost mai mare daca ar fi scris despre vreun bordel sau de vreo alta chestie siropoasa decit despre dezvoltarea Romanului.

Oamenilor le plac chestiile usurele, care sa nu implice prea mult efort intelectual si… sa traiasca bine. Ori ca sa traiesti bine, in sensul propriu al cuvintului si nu dupa viziunea basesciana, intr-adevar e musai sa se faca ceva pentru dezvoltarea zonei.

Din pacate noi am ajuns sa cautam solutii miraculoase la straini si anulam potentialul oamenilor si al zonei. Am vazut luna asta o defilare de bunastare a majoritatii celor care isi fac veacul prin tari straine. Decapotabile, X5, Q7 si alte masini din care tipa la maxim smecheria. Manele la 7 -8 dimineata. Asta e din pacate gradul de cultura si oamenii de la care asteptam ceva dar in loc sa incercam sa-i convingem sa-si investeasca banii in tara de origine , ignoram cu desavirsire acest potential si mergem sa stam cu mina intinsa la norvegieni, danezi sau la oricare alte natii straine si le promitem facilitati fiscale cu duiumul ca sa investeasca in Romania, eventual la Roman. Aia poate nici nu stiu care-i pozitia noastra pe harta. De ce ar veni intr-o tara care isi schimba legile in fiecare zi? Chiar n-am priceput niciodata de ce nu se dau facilitati fiscale reale pentru cei care sint de aici si vor sa faca ceva tot aici.

Nu trebuie sa fii mare economist ca sa-ti dai seama ca decit sa ai citiva contribuabili mari care sa te joace pe degete cum vor mai bine ai mai multi mici, da’ siguri. De ce primarul Romanului nu acorda facilitati pentru romascanii care isi desfasoara activitatea pe raza orasului ca sa-i pastreze acolo? Cu ce ar strica daca fiecare cartier ar avea cite un cuptor de aur, o minipatiserie, o pizzerie, cafenea sau vreun pub, o cofetarie si cite altele. Romanii care au avut ocazia sa umble prin lume si care au mai vazut cite ceva si mai au si un pic de initiativa ar trebui ajutati sa isi implementeze ideile aici. Ce-i lipseste Romanului? O gramada! Ne-ar trebui multe linii de productie micute dar care ne-ar face mult mai solizi. …un producator de servetele nazale, unul de ghivece din lemn, de vaze ornamentale, o trasura cu cai albi pentru nunti, orice… dupa conceptul “ace, brice si carice”. Consider ca e OK daca cei care investesc reusesc sa se descurce singuri si cred foarte tare in conceptul afacerilor “de familie”.

Cred ca asteptarea miracolelor de la straini este cu rezultat zero. Daca noi nu reusim sa-i incurajam pe-ai nostrii o sa ajungem sa avem doar morminte din marmura la care sa nu mai aiba cine sa puna flori. Si atit!

Asta mi-a amintit de ideea parcului de distractii din parc. Cred ca e a doua oara cind se vehiculeaza acest concept irational. Zic irational din doua motive: 1 – parcul e linga cimitir, 2- oamenii merg in parc sa-si bucure ochiul si sufletul in liniste si culoare. N-am nimic cu acest concept de parc de distractii, dar de ce nu se face pe ocolitoarea Romanului? Cine vrea circ, asta sa primeasca!

Nu cred ca ar trebui sa avem primari pe viata. Doua mandate sint arhisufiente ca un om sa-si demonstreze potentialul. Ne trebuie oameni noi, cu idei noi.

Dupa mine, Romanul e un oras in moarte clinica caruia i-ar trebui o infuzie de speranta!

Dupa a jumatate de ora de asteptare perseverenta in care a vazut defilind prin fata lui o sumedenie de gagicute una si una, de parca erau la o parada de moda, imi zice: “Mama, ce bunaciuni ai tu aicea!”. M-am amuzat . Le stiu pe toate. Ochise el niste surori cu aliura de grecoaice. Frumoase. Fetele intr-adevar au o silueta aproape perfecta, poate si pentru ca au in jur de 20 de ani. Toate. I-am explicat doar ca, din pacate, marea lor majoritate, au renuntat la scoala la 10 clase si au decolat spre “tarimul fagaduintei”. Italia. Sint copii fara viitor, cel putin din  punctul meu de vedere. Vad tot mai des astfel de cazuri si n-as putea sa spun ca tara asta le-ar oferi ceva mai mult. Aici nici macar femeie de servici nu te ia nimeni.

Atunci a concluzionat ca “Iliescu-i de vina” si n-a trebuit sa argumenteze pentru ca, da, intr-un fel, Iliescu-i de vina . Nu stiu ce-a visat el in ’89, da’ eu vad ce-a iesit. Sate imbatrinite, orase din ce in ce mai pustii …

Si cind tot divagam noi pe tema saraciei a aparut o alta “bunaciune”. “Cum, tu tot aici esti? Ce faci in saracia asta?”

Putine sint lucrurile care ma mai surprind in ziua de astazi si cu toate astea mi s-a intimplat sa ramin blocata. Am vazut un copil care cica purta sosete dar chestiile alea din picioare nu mai acopereau demult nici degetele, nici calcaiul. Am ramas masca. Taica-su isi ia in fiecare zi tigari de 11 lei pachetul si nu e in stare sa-i cumpere o pereche de sosete de un leu jumate. Bai, ce ti-e si cu lumea asta. Clar copilul se simtea oribil iar pe tata-su il doare in cot.

A murit matusa mea…, mama Oanei…  pentru cei care ma cunosc. O priveam in sicriu si … Cind moare, omu-i nimic! Eu cred ca am un hau imens in loc de suflet. O priveam si parca ma vedeam pe mine in locul ei si ma intrebam doar daca si-a gasit linistea. Cine stie…

Cit despre cei care au ramas in urma, pierderea-i imensa. Cred ca nu am cuvinte pentru a descrie disperarea, neputinta…

“Montez containere pentru gunoi. Prima data cind l-am vazut pe patron am crezut ca-i boschetar. Mic, slab, imbracat cu un halat imbibat de vaselina. Acu’ ne-a trimis acasa ca a avut un control si s-a lasat cu o amenda mare. Tot concurenta… A trecut deja o luna si astept sa ma cheme inapoi. Ma platea bine. Daca nu, trebuie sa ma duc sa-mi fac lichidarea. As prefera totusi sa-mi dea locul de munca inapoi!”

Tipul care imi povestea asta a absolvit anu’ trecut facultatea de stiinte economice. O vreme a asteptat sa se angajeze la finante. Cum si-a dat seama ca n-are nici o sansa, a inceput sa lucreze in constructii pentru ca in toamna sa ia drumul Italiei. Aici deja nu mai gasea de munca. Imi povestea de controlul italianului cu o urma de bucurie sadica si mi-am zis inca odata ca nu inteleg mentalitatea asta de a te bucura de raul altuia. L-am pus sa faca niste calcule ca sa realizeze cam citi bani cheltuia “boschetaru’ ” ca sa-i dea lui de munca si sa-i plateasca darile ca sa aiba el de unde sa ia somaj. “Da-l dracu’ ca are de unde!” Pai si atunci nu i-a facut bine ca l-a trimis acasa? Cine stie cite nopti nedormite are omu’ ala cautind solutii ca sa-si pastreze afacerea si salariatii?

A venit acu’ o saptamina acasa din Italia si crede ca daca are masina si ceva bani la tescherea or sa-i cada toate gagicile la picioare. “Vrei sa fi amanta mea?”, a fost intrebarea care mi-a venit ca o maciuca in moalele capului. Am pornit intr-un ris isteric. Nici n-am stiut ca exista o formulare standard pentru asta si ca e asa de fireasca intrebarea. Abia si-a adus nevasta si copii din Italia  in vacanta pentru doua saptamini. Oare stie femeia aia cu ce podoaba e maritata? “Nevasta-mea pleaca inapoi saptamina viitoare si ramin singur. Trebuie sa fim destepti, doar atit. Eu ceva bani am…” Bagasem de seama ca omu-si facuse tot planu’. Si pentru ca nu puteam scapa de ridicolul situatiei, am raspuns doar ce mi-a trecut prin minte. Recunosc, total neinspirat, si fara pic de haz. “Am deja un sot, un amant si bani. Tu nu mai ai ce sa-mi oferi si nu cred ca m-as descurca cu atitia!”

Fireste, am mintit, da’ doar la starea asta de normalitate cu amantu’, ca nu era sa ma fac de ris…

Mi-as fi dorit sa am o replica buna dar nci acu’ nu-mi vine in minte niciuna. Sper doar ca baietasu’ sa fi priceput ideea. Nu-mi plac deloc fazele astea de cacat.

Se cheama asa pentru ca odinioara exista un spirt (alcool sanitar) pe care producatorii l-au botezat Mona. Acum e numele unei bauturi pe care alcoolicii o prepara acasa pentru ca orice varianta e buna pentru a nu intra in sevraj. Strecoara spirtul prin paine ca sa-i dispara culoarea albastra, il dilueaza cu apa si-i pun niste plicuri cu suc ca sa-i de aroma. Cu ani in urma incerca sa ma convinga cineva ca asta e un fel de terapie demna de urmat pentru dezintoxicare si deparazitare. Greu de crezut si cu toate astea consumul de spirt a crescut. Sint oameni care doar asta beau pentru ca nu-si permit o bautura, cit de puturoasa, dar facuta in fabrica. Se anunta cresterea accizelor la bautura si tigari de la 1 iulie. “Ce bine ca nu se accizeaza spirtul!” Da-i trist! Nu-i si asta o forma de suicid? “Ce-ti pasa?”